Cele două sate. 

La intrare, Roata și Ciocanul îs încremenite. Caruselul nu mișcă, iar restul mașinăriilor aducătoare de vârtejuri, țipete și mâncare înapoi din stomac în gură îs ascunse sub prelate. Terasele-s închise de n-ai unde bea o lingură de cafea. Bine, mă, ați lărgit plaja de faci febră musculară până dai de apă, da’ați evacuat și Satul de Vacanță?

La 08.00 e așa o liniște de și broaștelor le e lene să orăcăie pe  Tăbăcăriei. Din când în când se aude câte o pereche de șlapi târîți pe Podul de peste canalul ce leagă cele două lacuri din stațiune. Obloanele îs trase la toate cașcarabetele unde țineam minte că stăteau la soare șlapi, pălării, genți, prosoape, haine, porumb fiert, ochelari, lopățele, hamsii, găletușe, scoici, toate buluc. Aceleași kitschuri de fiecare an.

Cărbunii îs stinși la Pirat, acolo unde în niciunul din ultimele trei concedii n-am apucat să sfârtecăm vreo costiță sau șunculiță din alea rotisate cu jarul sub ele și cu grăsimea curgând în ciuda flămânzilor. Îi uram pe ăia de la mese de nu-i mai sătura Dumnezeu și nu-i ridica mai repede. Acu-s locuri pe alese, da’ nu se vede niciun chelner să aducă o cafea.

Abia pe la 08.30, foșnetul de șlapi se întețește. Scaunele îs date jos de pe mese, dar după ochii cârpiți de somn ai ospătarilor și cheful pe care nu-l citești pe fața lor îți dai seama că n-au pus încă ibricul pe foc, nici măcar pentru ei. Și atunci îți încolonezi și tu papucii lipăind spre plajă.

Satul culorilor.

Seara e altă treabă. Roata și Ciocanul se urnesc. Caruselul se învârte domol cu câțiva copii în spinare. Toate mașinăriile-s pornite, toate luminile-s aprinse. Grătarele sfârâie încinse, iar fumul se ridică peste o mare de oameni care se revarsă-n valuri, umplând fiecare cârciumă, fiecare magazin, fiecare locșor liber dintre chioșcurile cu prosoape, clătite, genți, hamsii, jucării, scoici, papuci, shaworma, ochelari de soare. Același calabalâc ca-n fiecare vară.

Miroase a porumb fiert, a hamsii, a mici, a parfum scump, a cartofi prăjiți, a transpirație.

Trandafir de la Moldova-i amestecat cu Ed Sheeran, Despacito cu Mă dusei să trec la Olt, iar restul hiturilor de la radio se combină între ele, pe măsură ce treci de la o terasă la alta. Muzica acoperă țipete, râsete, guri care clefăie. Și tânguielile cerșetorilor.

Cerșetorul cu ochelari noi.

Printre sute de picioare care se grăbesc,  se împiedică, se izbesc unele de altele, se opresc, stau ei, cerșetorii. Arși de soare, cocoșați, buboși, strâmbi, își scot diformitățile la produs seară de seară, de fiecare dată în același loc, de parcă respectă indicațiile unui regizor nevăzut. Cei mai mulți se tânguiesc muțește. Se leagănă înainte- înapoi, stânga-dreapta, dând mărunt din buze, cu ochii în pământ. Aceleași pancarte, cu același scris agramat care să le rezume sărăcia, și lipsurile, și nevoile. Mâini fără degete, jumătăți de oameni, picioare strâmbe, ochi bulbucați.

Printre toate astea, un bărbat cu doi copii. Întregi, toți trei. Din 2013, îi văd în fiecare vară, când pe o parte a podului, când pe alta. Acum e pe dreapta. Pruncii, atunci nespălați, cu mucii curși până la bărbie, sunt acum copilandri, curați și frumoși ca îngerii pictați pe la mănăstiri. Cel mare să aibă vreo 8-9 ani, iar cel mic vreo 3-4. Mezinul se joacă printre degetele lui taică-su, în timp ce frate-su crapă de rușine. Chiar și sub bronzul tuciuriu i se văd obrajii înflăcărați de stânjeneala copilului care realizează ce face, dar care nu are altă opțiune. Tatăl e la fel ca în fiecare an: uscat, cu o barbă scurtă și deasă, deasupra căreia sunt cei mai triști și mai negri ochi pe care i-am văzut în lumea asta, ascunși sub lentile groase. Ramele nu mai sunt lipite la mijloc nici cu bandă izoler, nici cu leucoplast, ca în 2013. Sunt noi. Ochelarii lui sunt pentru ochii mei singura schimbare din Satul de Vacanță.

Leave a Reply